chevron_right
Monitorul oficial local

CONTINUĂ ÎNREGISTRAREA GRATUITĂ A TERENURILOR AGRICOLE EXTRAVILANE

Sector46

A fost finalizată studiul topografic pentru încă un sectoare cu foarte multe parcele de terenuri agricole. Proprietarii au timp până pe 13 iulie să solicite corecții.

 

Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a demarat o nouă sesiune de consultare publică. În sectorul nr. 46, pe teritoriul situat între Olt și calea ferată, de la DN13A (ieșirea spre Odorheiu Secuiesc) până la granița cu comuna Sâncrăieni există 850 de parcele pe o suprafață totală de 231 de hectare. Studiul topografic a fost efectuat de către Ferencz Zoltán, iar rezultatele au fost afișate pentru dezbatere publică în data de 15 mai pe panoul aflat la intrarea în sediul primăriei. 

„În ceea ce privește proiectul înregistrării sistematice gratuite a terenurilor agricole extravilane, am identificat deja peste 8oo de hectare de teren.  În cele două sectoare anterioare unde am terminat lucrarea am avut 921 parcele, iar în cazul sectorului în cauză este vorba de 850 de parcele. Această cifră indică complexitatea sarcinii, dar suntem încrezători în încheierea cu succes a acesteia, după care putem spune că peste 13% din terenurile noastre agricole extravilane au cărți funciare actualizate” – a declarat primarul Korodi Attila.

Mărimea suprafețelor identificat nu s-a modificat, dar în unele cazuri a fost nevoie ca topograful să facă mici corecții topo-tehnice.

Propunerea topografică poate fi consultată până la data dee 13 iulie pe panoul de la intrarea în sediul primăriei, respectiv pagina principală a site-ului primăriei (www.miercureaciuc.ro). Eventualele contestații privind rezultatele afișate pot fi depuse la registratură. Primarul a precizat că în cazul în care terenul este pe numele unei persoane decedate, moștenitorii ar trebui să înceapă procedura de succesiune pentru a primi un registru funciar complet actualizat.

Sector46