SIGURANȚĂ ÎN TRAFIC ȘI ASPECT NOU AL STRĂZII JIGODIN
Strada Jigodin, pe segmentul cuprins între intersecție și manej, a devenit nu doar mai netedă, ci și considerabil mai sigură. Reabilitarea drumului include trotuare asfaltate pe ambele părți, sporind siguranța pietonilor, precum și două treceri pietonale înălțate, care au rolul de a încetini traficul auto. Doar câteva intervenții mai sunt necesare și întreținerea la scară largă va fi finalizată.
Locuitorii din strada Jigodin așteptau de mult ca drumul lor, deteriorat de-a lungul decadelor, să devină mai sigur de parcurs. Deși ridicarea unor capace de canal la nivelul drumului, amplasarea unor semne de circulație și marcajele rutiere urmează să fie realizate în zilele următoare, traficul este deja mai sigur, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Despre importanța drumului reabilitat au vorbit astăzi în cadrul unei conferințe de presă primarul Korodi Attila, viceprimarul Bors Béla și deputatul Hajdu Gábor.
„Acesta este un loc important în planul nostru de întreținere pe acest an. De mult nu s-a intervenit aici în mod amplu, deși este esențial ca locuitorii din Jigodin să poată merge în siguranță de la biserică până la căminul cultural. Este artera principală a cartierului, unde există și o școală și mai multe case particulare. Comparativ cu evaluarea noastră inițială, am constatat că era necesară o intervenție mai amplă, inclusiv burdușirea în anumite locuri” – a precizat Korodi Attila.
Pe sectorul de 570 de metri s-au efectuat lucrări de schimbare a solului și de consolidare, urmate de aplicarea a două straturi de asfalt de către ING Service SRL., compania locală însărcinată cu această lucrare. Pe ambele părți ale drumului au fost realizate trotuare asfaltate, iar de-a lungul carosabilului au fost amenajate unsprezece locuri de parcare. Totodată au fost amplasate două treceri pietonale înălțate, care vizează încetinirea traficului auto și creșterea siguranței pietonilor.
Viceprimarul Bors Béla a prezentat valorile contractate ale lucrărilor de întreținere rutieră din acest an. El a menționat că Primăria a alocat 7,8 milioane de lei pentru fondurile de reparații, dintre care 6,2 milioane de lei pentru asfaltare, 1,14 milioane de lei pentru drumuri pietruite și 400 de mii de lei pentru marcaje rutiere.
Deputatul Hajdu Gábor a apreciat modul de gestionare al bugetului local. A remarcat faptul că, traversăm o perioadă de austeritate, nu de dezvoltare. Astfel, este cu atât mai valoros că Primăria Miercurea-Ciuc poate realiza lucrări de această amploare cu resurse financiare limitate.